Ce-au fost si ce-au ajuns

Am atatea persoane in jurul carora am stat in ultimul timp,fara sa stiu prea multe despre ele.Si totusi,nu m-am gandit nici o clipa la asta pana de curand..
La inceput m-am invinovatit incalcandu-mi unul dintre principiile mele pe care nu credeam ca l-as injosi vreodata.Adica mai pe scurt credeam ca am ajuns sa ma plictisesc de prieteni si chiar ma invinovateam pentru asta desi nu aveam cum schimba acest sentiment.
In fine,in cele din urma mi-am revenit dandu-mi seama ca nu era asta defapt ci era..ca..defapt,ajunsesem sa-mi cunosc cu adevarat "prietenii".




Unul dintre cei cu care am vorbit cel mai des inainte am realizat ce nesimtit si bou poate fi in ultimul timp printr-o convorbire dintr-o seara oarecare am putut descoperi ce superficial poate fi.


Altul am realizat mult prea tarziu ca incerca sa se dea cu binisorul pe langa mine nefiind sincer;spunand ce as fi vrut sa aud de la un prieten intelegator.


Iar altul pe care desi il stiam mai inganfat si laudaros si chiar daca stiam ca prietena mea simtea ceva rau in jurul lui,iar eu m-am gandit sa-i dau o sansa,am descoperit ca intr-un fel sau altul avea dreptate pentru ca am inceput si eu sa simt ceva mult prea rau in jurul lui.


Un singur baiat cu care m-am inteles bine de la inceput a ramas acelasi,ba chiar mai bun pe cat il cunosteam mai bine,la fel de optimist si privind cu la fel de multa intelegere lumea,desi stia ca el nu era privit intotdeauna la fel.

2 comentarii: