Patimi

-Nu conteaza daca iesi cu cineva sau nu. Tot n-ar trebui sa te porti in felul asta!
-Imi spui ce-am de facut? E treaba mea si n-ai nici un drept!am strigat si eu.
-Oamenii au tot dreptul sa le spuna prietenilor lor cand au apucat-o pe o cale gresita, a replicat.
-Vax! Nu te-am vazut niciodata sa intervii in viata cuiva, indiferent cat de rau o dadea in bara. Pare-se ca sunt singura in viata careia vrei sa te bagi. De ce-ti pasa asa de tare ce fac eu?
Rareori ridicaseram tonul noi cat timp fuseseram impreuna si niciodata nu ne apropiaseram macar de nivelul asta. Ma mir ca n-am spart geamurile.
-Pentru ca tin la tine! Ti-am mai spus la petrecere. Faptul ca te desparti de cineva nu inseamna ca nu tii la acea persoana.
-Da, dar asta inseamna ca trebuie s-o lasi sa-si traiasca propia viata. Eram foarte suparata, cat pe ce sa izbucnesc in lacrimi. Trebuie sa te hotarasti. Nu poti sa scapi de mine si apoi sa incerci sa ma tii pe loc...
-Niciodata n-am vrut sa scap de tine.
L-am privit pret de cateva momente apasatoare si am simtit lacrimile alea tradatoare podidindu-mi ochii.
-Si atunci de ce ai facut-o?
Dupa urletele de dinainte, acum glasul i se redusese la o soapta.
-Pentru ca... am vrut sa te salvez.
-Nu poti, am murmurat, retinandu-mi cu greu lacrimile. Nu poti sa ma tot salvezi, nu poti sa tot incerci sa ma salvezi. E prea tarziu.
-Ba nu.
Ii citeam sentimentele in priviri si imi frangea inima.
-Nu si pentru tine, niciodata nu e prea tarziu, a spus.
Nu stiu cum anume s-a intamplat, dar dintr-odata ne sarutam. Avea buzele cum mi le aminteam eu, moi, puternice si minunate. Nu era un sarut cast, nici genul care degenera in smulgerea hainelor. Era un sarut infometat si disperat, de parca ne-am fi chinuit sa strabatem un desert si numai ce gasiseram apa de care aveam nevoie ca sa supravietuim.