Acel moment când parcă timpul e oprit în loc, acel moment în care inima parcă vrea să-ţi evadeze din piept, când ajungi să priveşti în gol cu nişte ochi, mari, bulbucaţi, plânşi, acel moment când toată faţa ta e udă, de lacrimi, când până şi mâinile pe care ţi le treci cu disperare peste faţă nu mai sunt uscate, când îndeşi vârful degetelor în gură şi le muşti până ce nu mai simţi durerea, în speranţa de aţi înnăbuşi ţipetele disperate de durere, dor şi confuzie, acel moment când zbieri în şoaptă, când te alegi cu măşti de oxigen, pastile şi iubire.