Stătea lângă balustradă și privea pierdut în îndepărtarea apei. Am făcut doi pași în lateral în speranța să mă urmeze, dar în loc de asta el s-a proptit cu mâinile în balustradă și a spus: 
-Cât de frumos este orașul ăsta.
-Acesta este portul, am răspuns eu cu întârziere.
"Locul unde veneam și mă ascundeam în brațele iubirii mele, vara trecută, săptămâni la rând, până noaptea, târziu. Și tot noapte era și la un an după când am ajuns să mă ascund de el și să plâng tot aici, în brațele unui prieten."
Măcinat de liniște s-a desprins de balustradă. După ce ne-am îndepărtat de port l-am văzut coborând până aproape de apă.
-Aici, așezat vara , am spus arătând în jur, e unul dintre cele mai frumoase moduri de-ați petrece timpul cu cineva drag. Aici veneam cu prietena mea și stăteam ore sub soare. Coboram și ne așezam cu picioarele la limita apei. Cu puțin noroc, mai trecea câte o barcă și ne stropea câte un val.
-Câte amintiri frumoase ai împreună cu ea, a spus afișând un zâmbet cald în toată umezeala aceea ploioasă. Cred că aveți o prietenie deosebită.
Am încercat să schițez și eu un zâmbet, dar tot ce am reușit, a fost să-l privesc cu ochi mari.