Am accesat blogul cuprinsă de melancolie și am auzit începând una dintre melodiile lui preferate. Cum se face că încă-mi simt inima legată de ce a fost cândva? De când nu am mai postat? De când a apărut el. De atunci inimii mele i s-a pus lacăt și a trebuit să țin în mine tot ce a continuat să se întâmple.
Iarna trecută nu am fost singură. Iarna trecută ne jucam prin zăpadă împreună. Mi-amintesc comportamentul de copii, copii fericiți. Ne alergam, ne îmbulgăream, ne tăvăleam, tu întodeauna grijuliu să mă lași să câștig, apoi veneai și îmi puneai gluga în cap cu frică să nu răcesc.
Vara ne plimbam pe plajă ținându-ne de mână, ne jucam cu mingea cu prietenii tăi, ne sărutam la mal și nu ne mai dădeam drumul, mă urcam în spatele tău și mă lăsai să te bag cu capul la fund.
Ah și noaptea în care ai venit la mine. Cum am adormit la pieptul tău.
La pieptul tău mă simțeam cea mai liniștită, nu mai aveam nevoie de nimic altceva. Niciodată nu m-ai judecat.