Când s-au petrecut toate atât de rapid? 
  Acum o oră zâmbeam privind spre cer și-i mulțumeam Domnului că mi-a îndeplinim o dorință imposibilă aniversării mele. 
  Două persoane prețuiesc pe lumea asta. Două persoane mi-au ajuns cu adevărat la suflet într-un mod atât de profund, atât de discret, dar sincer. Două persoane veșnic nemuritoare în sufletul meu.
  Și mi-am dorit atât de mult să-l revăd, mi-a fost atât, atât de dor. Simțeam cum mă usucă dorul.Sufletul meu se usca. Două persoane am prețuit și acelea sunt departe de mine. Așa a fost să fie. Poate astfel, clipa revederii devine mai apreciată, mai tânjită, mai plină de poftă și ardoare.
  Și era atât de bine, Doamne, mă jur, eram fericită! L-aș fi strâns în brațe și m-am temut. Relația noastră era atât de fragilă.
  Atârnam de balustradă cu capul în jos și ne priveam cu coada ochiului chicotind. Nu mi-era frică să mă aplec. Din ce în ce mai mult. Știam că m-ar fi prins, de aș fi alunecat. A coborât și am sărit și eu după el. Dintotdeauna l-am urmat. Niciodată nu m-am împotrivit. Am avut încredere. Aveam părul încâlcit și ciufulit, iar câteva șuvițe răzlețe îmi erau lipite de buze. Îl priveam fix și respiram rapid. Îmi bătea inima atât de tare.
  Dar când adevărul s-a izbit de minciuni, totul s-a întunecat.
-Mincinosule!Totul a fost o minciună! Nu ai avut curaj să mă privești în ochi după ce am vorbit cu ea! Niciodată nu m-ai respectat. Să nu mă mai cauți niciodată, nemernicule!
-Eu sunt mincinos, mă? Tot eu? Nemernic?Deci ai grijă cum îmi vorbești, serios. De când te-am cunoscut, relația mea cu ea s-a dus în jos rău de tot. Eram atât de buni prieteni până să vii tu. Până atunci. Mi-ai distrus toată viața. Te urăsc. E numai vina ta. Te urăsc.

Păcat, eu mereu te-am iubit.