Mi se pare foarte dulce ca mai multi baieti sa-ti spuna ca te plac,ca doresc sa fi-ti impreuna,toate acestea te fac sa te simti imporanta...si flatata.Toate avansurile inutile,toate dulcegariile te fac sa te simti simpatica celor din jur.Chiar s-asa,cu toate acestea puse pe foaie,cand il gasesti pe cel pe care si tu il placi,cum e?Cum e cand abia isi aminteste de existenta ta?Cum e cand iti rosteste doua saluturi si atata tot intr-o saptamana?Cat de groaznic poate fii?!Sa ai acea lesa in jurul gatului si sa fii mereu tarat cu forta in suferinta?
Si totusi,cand poate crezi ca devine totul mai "roz",cand defapt realizezi cum e defapt,cand defapt realizezi ca nu mai suferi si nu mai versi un strop pt el...Atunci e perfect,dar,dar-dar-dar,cand meditezi un pic toata lumea a mai avut un iubit,toata lumea a primit afectiune si a fost dulcegarita;iar atunci,iar nu-ti pica bine.
Mi se pare foarte sweet ca intr-o zi sa se iveasca
Toata lumea sa spuna,sa te tachineze,cum ca a-ti fii impreuna,alea-alea,si cand pana si tu conturezi ideea asta mai mult,atunci sa spui "da".Cum este?Este o senzatie atat de libertina,de melancolie,si tot tacamul-ce-mai,incat uiti sa mai clipesti.Este minunat sa tii se intoarca o astfel de senzatie din partea unei persoane dragi.
Cat de adevarata e faza cu ''te-a putut cunoaste din primele zile cat altii in ani''. Ce sa zic, ma regasesc:* Foarte frumos postul, Oana! Sa va tina!
RăspundețiȘtergere