"Pentru sora mea de suflet"~(2013)

Inceput&Sfarsit:Scriu asta,acum,ca peste cativa ani,cand tu vei fii deja in Bruxelles,sa mi te amintesc exact asa cu erai.

Pentru anii trecatori

     Si,iata-ma,cu inima sfasiata;nici nu puteam gasi un inceput mai bun decat acesta.Pentru ca tocmai am pierdut o persoana la care cel putin aparent,puteam spera mai mult decat minciuni si falsitate.Chiar as dori sa evit partea aceasta,dar de aici reiese dupa cum imi placea mie sa spun:”inceputul sfarsitului”.

     Am rezistat trei luni fara sa-i vorbesc.Ura acumulata a inceput sa se scurga de pe inima mea,dar tot nu am de gand sa-i mai spun vreodata,altfel decat dusman.

     Si acum ca ma uit in jur,sesizez ceva ce n-as fi crezut daca mi s-ar fi spus inainte. Dar eu chiar nu am prieteni.Nimeni din clasa apropiat.Nimeni cu care sa ma vad zilnic,ca sa-i pot impartasi gandurile mele.

     Iata-ma in inca o dimineata de scoala cand intru si-mi trantesc ghiozdanul langa ea.Trebuie sa ai multa rezistenta pshica ca sa nu vorbesti cu persoana care sta la nici un metru de tine,sase ore din zi,si…Gata.Am terminat orele.Imi bag cartile inapoi,ascultand ce se auzea in jur.

-Hei,tu mai stai dupa ore?

-Pai,depinde,voi mai stati?

     Doamne,niciodata nu le-am inteles.Cum poti sta zilnic dupa scoala.Cand mai ai timp pentru restul lucrurilor?Si totusi,oare merita sa incerc?

-Voi stati mereu dupa ore?~eu

-Da,de ce?si-mi primesc “raspunsul” asta urmat de trei priviri complet superioare mie.

     Evident.Ele intotdeauna au fost tipul de fete,care sesizez acum,la fel cum eram si eu,erau neintegrate.Au cuibul lor de viespi,de nota 10,care nu vorbesc cu prostii.Ce tocilare.

     -Pot sta si eu azi cu voi,va rog?

     Raspunsul a fost exprimat prin niste priviri mirate si batjocoritoare intre ele.Nu le suportam deloc.Mi se parea ca vorbesc numai subiecte prostesti,lipsite de miez,pe seama a cateva lucruri serioase,incepand sa arate cu degetul si sa lesine de ras una peste alta.Pur si simplu nu le intelegeam.Cum poti avea un creier atat de voluminos,dar totusi ceea ce faci in timpul liber sa se rezume la asa ceva?Pff,ce fraiere.Pur si simplu,nu le inghit.

     Preferam totusi sa duc asta la extrem si sa vad cat rezista.Pentru ca stiu ca sunt destepte,ma rog,tocilare..Si eu gandesc astfel: o persoana desteapta este aceea care poate vorbi cu oricine despre orice.Trebuia sa avem ceva in comun,si m-am decis sa aflu ce.

     Ar suna ca un dosar al unui detectiv nepriceput ceea ce spun acum daca n-as adauga:toata ziua cat era de lunga,le vedeai pe afara,fataind din fuste si intrebandu-se una pe alta daca arata bine la chip.Asta in cazul in care nu observau ca machiajul li s-a scurs.Cercei kilometrici in forma de cerc,asemenea pitipoancelor din anul prezent.Cu cat mai mari,cu atat mai “chic”.

     Preferam sa dau bine pe langa ele ca sa ma integrez cat mai usor.Nici o sansa.Ma ignorau din toate unghiurile posibile si imposibile. Desigur,nici eu nu prea le vorbeam;doar stateam si ascultam ce le poate capsorul ala roz.Dupa cum a spus chiar SyL,cuvintele mele erau scumpe pe atunci.Am remarcat si eu ca evitau pe cat posibil sa se intalneasca si cu mine.Desi ghinion:ceva ce probabil nu observasera pana atunci,era ca stateam in aceeasi zona,si mai mult de atat,populam acelasi parc zi de zi.

     D.?Nici o sansa.Imi intorcea spatele cu fiecare ocazie,intrebandu-se probabil ce cauta o ciudata retrasa ca mine dupa ele.Si gandindu-se mai mult de atat,ca nu cumva sa ajung sa-i fur prietena vreodata.(Ghinion)

     M.?Nici atat.Era o fire usor prietenoasa,dar nu suficient.Nu prea mult,ca de’,ce-i mult strica.Oricum a jucat un rol secundar pentru mine,deoarece la scurt timp dupa ce i-a tras Silviei cam aproximativ aceeasi teapa,care mi-a fost trasa si mie,desigur,fiecare cu durerea ei semnificativa,a fost alungata din grupul V.I.P. .

     Probabil citind acum asta,te intrebi de ce am scris atat si despre ele,dar ceea ce nici voi n-ati observat,a fost ca erati exact ca mine si R. .Contopite si de nedespartit.Trei capete,acelasi gand,aceeasi replica.

     Si totusi,Silvia,privesc prezentul si ma amuz de trecut.Erai una dintre cele mai artagoase din grup,si totusi prima care s-a decis sa-mi dea o sansa si sa vada ce vreau defapt.

     Simteam ca D. nu este de acord cu asta.Ceea ca nu te-a pus nici de cum in balanta,pentru ca nu valoram nimic pentru tine pe atunci.Dar iata ca ne-a scapat o zi cand am iesit doar noi.Era prima data si inca imi amintesc ca ma tratai ca pe o persoana cu care nu prea poti discuta despre nimic.Si totusi,daca-ti mai amintesti,ai ajuns sa-mi povestesti despre mama ta.Nici eu nu-ti acordam atentie vorbelor.Nu gaseam nimic special la tine ca persoana desi stiam ca oricine are asa ceva.M-am bazat pe asta si inca o fac.Dar nu la tine.Si totusi,s-a intamplat.Cuvintele cu care-mi povesteai amintiri rumene,imi puneau inima la incercare.Credeam pana atunci ca ai o viata perfecta,ca esti tinuta in puf de toata lumea pentru trecut desi tu n-ai acorda atentie.Iti vedeam ochii inlacrimati si nu m-am putut abtine.Te-am imbratisat.Ceva ce pe atunci nici una dintre noi nu obisnuia sa faca.Si te-am vazut ramanand blocata.

     Am incercat sa aflu mai multe despre familia ta,mama ta,si asa mai departe.Doar pentru a-mi hrani curiozitatea si mai ales pentru a te intelege.Cum poti fi intr-o zi o persoana infecta,plina de infumurari,iar in urmatoarea o victima,o copila cu ochi lacrimosi.

     Bruneta de fel,cu par de lungime medie,ochii tai mari si inchisi ieseau in evidenta asemenea mamei tale.Primul portret pe care i l-am vazut a fost in casa bunicii tale.O persoana dulce ca mierea si atat de inteleapta.Am amutit.

-Arati exact la fel ca ea!…

-Nu-mi spune asta!~ Faptul ca a fost mai mult o impunere mi-a dat fiori.Aproape tipat.

-Ce s-a intamplat?

-Urasc ca toata lumea imi spune asta!

     Am tacut.Te-am imbratisat si am tacut.Si nu ti-am mai spus asta de atunci.

     Ai observant?Sunt persoana care te stie cel mai bine,zic eu,si totusi singura care nu ti-a zis asta.Pentru ca stiu ca te raneste,si nu ti-am dorit niciodata asta.

     Probabil inca te intrebi.De ce?De ce am tras atat de tine?De ce am cautat tocmai in tine persoana cu care sa vorbesc despre orice,oricand;cand poate ma inselam,cand poate mai erau atatia.Eii bine,cel mai usor,i-ai multumi mamei tale(ce melodramatic suna).

     Cand am vazut in textul tau de acum: Ceea ce ma mira si in prezent este cat timp ai rezistat pe langa noi si de ce ai facut-o pe atunci. Adica... stiu ca nu mai aveai nici un prieten, dar de ce ai vrut sa gasesti in mine unul? Ar fi fost poate mai usor sa incerci cu altcineva,nu?

     Ei bine,si pe mine m-a pus pe ganduri,desi ti-ar fi greu de crezut,dar am citit asta si nu aveam raspuns la intrebare.Niciodata nu am stiut de ce.Doar am facut-o.Nu aveam asteptari pe atunci de la tine,dar se pare ca mama ta a avut de la amandoua(daca intelegi ce vreau sa spun).Ca acum sa fim ca niste surori.

     --------------------------------------------------

    Cel mai mult urasc la o persoana falsitatea.Imediat dupa ce am inceput sa va cunosc,chiar si din umbra,aveam o parere destul de bine conturata despre prietenia voastra.O minciuna.Nu o spun cu rautate.Niciodata nu ti-am reprosat ceva.Mi-am spus punctul de vedere calma,fara sa-ti impun sa faci cum iti spune cea mai buna prietena,pentru a ma mai avea langa tine la greu.Ai sesizat?Pana si  cand ne certam avem un mod aparte.Ne evitam moracanoase,si vezi Doamne indiferente,pe cand defapt evitam sa ne spunem lucruri urate care ne vin in minte;suntem doua personae ce asi putea spune ca gandesc inainte sa actioneze.Ca apoi,pana nici la sfarsitul zilei,sa ne spunem ceea ce enerva la cealalta cu calm si sa ne amuzam zicand “si pe mine la fel,ba chiar [..]”.Oricum,chiar si asa,nu ne-am certat de mai mult de cinci ori.

    Ti-am m-ai amintit,si o v-oi mai face:niciodata nu ti-am impus ceva.Am impus insa ca prietenia dintre noi sa fie una sloboda.

Iata ca dupa atata timp,ai ajuns sa ma accepti.Acum,suntem ca doua surori.Faptul ca acum nu trece o zi fara sa ne vorbim,ba oarecum si sa ne vedem,m-a “lipit” de tine. Pur si simplu,te iubesc ca pe cineva din familie,cineva care m-ar cunoaste de cand lumea si pamantul.

Ca sa-ti amintesc momente memorabile?Deja ai facut si tu asta;deja stim amandoua ca nu este necesar ca sa ne ramana imprimate in minte.Asta oricum se va intampla.

Insa,eu am sa-ti vorbesc acum despre ziua de azi.Care azi?O sa-ti amintesti tu,Acea zi in care ai venit la mine,in care mi-ai testat nervii vorbind cu EL(moment in care desi comentam,ma bucuram nespus pentru tine,pentru voi doi si bucuria voastra),ziua in care mi-a placut sa ma joc in parul tau desi a fost necesara multa rabdare,ziua in care pe seara am iesit cu prietenii la concert iar ti-e ti-au inghetat mainile,si totusi te-ai simtit bine.

Ziua in care tu ai terminat acest “memorator”,postandu-l pe al tau,blog(ca sa formulez mai stilat:>),ziua in care eu am citit asta si am fost absorbita de fiecare cuvant;moment in care m-am desprins de realitate vazandu-ma intr-o camera neagra,unde,pe pereti mi se afisau secvente din trecut.La unele radeam,la unele aveam un chip usor intristat,la unele lacrimam.Lucruri pline de umor pe care le-am citit m-au facut sa rad in timp ce plangeam.De ce?Nu ma-ntreba.Nu pot spune ca plangeam de tristete.Asa,pur si simplu..poate trecerea timpului m-a melancolizat.

Heeei,iti mai amintesti cand in acea sala,noi din colturi opuse mimam decat,ceea ce vorbeam si totusi ne intelegeam?Cand i-am facut mintea calendar lui A. ?

Se vede ca suntem facute ca prietene una pentru alta.

“ Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine inca odata, sper sa fie asa in continuare, pana dar si dupa vara, cand ne vor separa mii de kilometri. Ceea ce sper cel mai mult este ca atunci sa nu ma uiti, macar in treacat sa iti aduci aminte ca ai avut si o prietena pentru cativa ani care a trebuit sa plece si sa nu ajungem doar doua straine. Si as mai avea si o alta dorinta, dar aceasta nu cred ca are cum sa se indeplineasca: sa nu plangi cand plec. Stiu ca iti este imposibil, ai plans si cand te-am anuntat ca plec, dar daca plangi ma faci sa ma simt intr-un fel vinovata, cu nimic mai presus decat un fost idiot pentru care ai plans zile in sir. “

In mometul in care am citit expresia “mii de kilometri” am strans din dinti pana cand am simtit ca ma doare.In momentul in care am auzit de ziua despartirii,desi stiu ca nu te voi conduce la avion,mi-au venit imagini din aeroport in minte,imagini in care ne imbratisam pentru ultima data,in care ne spuneam probabil”te iubesc;sa nu ma uiti!” si apoi imaginea despartiri,in care tu te departai iar eu ramaneam pe loc cu lacrimi in ochi.Gata cu imaginile.

M-am ridicat si m-am trantit in pat unde mi-au afundat chipul in perna mea portocalie,ascunzandu-mi cateva gemete isterice.Rasuflam atat de des incat simteam ca ma misc cu totul.Ma ardea atat de tare chipul…

“S:Duda,gata,te sun cand ajung afara.

E:Nu,nu este nevoie.”~cu vocea mea de acum?no..

Si iata c-am si auzit interfonul sunand la cateva minute dupa.Te-am imbratisat si mai tarziu te-am si mintit ca n-am plans decat cu o seara inainte la un asa zis film.Cand am pus mana pe perna,era toata uda.Probabil tu n-ai sesizat.Eu am vazut chiar si doua lacrimi pe birou peste care am dat cu mana grabita cand te-ai apropiat.

“ […] dar daca plangi ma faci sa ma simt intr-un fel vinovata. “

Si totusi,nu m-am putut abtine.

Ar mai fi multe de zis,si probabil ti-ar fi placut sa continui.Mie mi-ar fi placut la tine.Dar iata,nu exista suficiente cuvinte.Adica,din potriva,as putea sa-ti vorbesc pana maine despre orice ai dori tu din trecut.Sti ca-s vorbareata si uneori chiar o gura sparta;asa sa ma retii:vesela,perversa,vorbareata si mai ales nebuna.

Iti multumesc.

“ P.S.: Te iubesc, ciuto! :* “

P.P.S.: Sterge-ti lacrima,frumoaso! :*

Inceput&Sfarsit:Scriu asta,acum,ca peste cativa ani,cand tu vei fii deja in Bruxelles,sa mi te amintesc exact asa cu erai.